
Într-un apartament mic din Queens, un tânăr care cunoscuse avioanele private și hotelurile luxoase se uită la filme, pictează și iese la plimbare. Nu pregătește o revenire spectaculoasă. Încearcă să afle dacă mai vrea să urce vreodată pe scenă. Este una dintre secvențele cele mai interesante din „Dansând cu viața”, autobiografia lui Ricky Martin.
Amintirea schimbă puțin povestea previzibilă a celebrității. Între copilul care își dorește să cânte și artistul pe care îl cunoaște publicul există un răgaz în care direcția nu mai este sigură. Cartea devine cu atât mai apropiată de cititor atunci când o urmărim prin aceste ezitări, nu numai prin momentele de succes.
Un vis pe care îl explici altfel celorlalți
Ricky Martin își amintește că, înainte să intre în Menudo, știa cântecele trupei și își dorea să cânte și să danseze. Când colegii îl întrebau de ce vrea să facă parte din grup, oferea însă răspunsuri pe care le credea mai ușor de acceptat: fetele, banii, călătoriile.
Privind în urmă, observă distanța dintre bucuria lui și justificarea spusă cu voce tare. Nu descrie întâmplarea ca pe o traumă decisivă. O reține ca pe un început al obiceiului de a formula ceea ce ceilalți ar vrea să audă. Uneori, prima adaptare la public se petrece cu mult înaintea primului concert.
Autobiografia ne lasă să vedem două vârste simultan: copilul care găsește o explicație convenabilă și adultul care înțelege acum ce a ascuns acea explicație. Nu este o înregistrare neutră a trecutului, ci felul în care autorul îl reexaminează.
Aplauzele și regula reflectorului
Intrarea în trupă vine după două audiții la care, povestește el, fusese respins din cauza înălțimii. La a treia încercare este acceptat. Vestea sosește seara, iar în dimineața următoare pleacă deja spre Orlando. Urmează costume, interviuri și optsprezece coregrafii de învățat în zece zile.
La debutul din San Juan, entuziasmul îl face să se miște pe scenă, deși primise indicația să rămână în centru. Publicul îl aplaudă. În culise, managerul îl mustră: poziția fusese stabilită pentru lumini. Ricky recunoaște în relatare că indicația avea un motiv practic.
Acest amănunt împiedică o lectură prea simplă. Un spectacol cere coordonare, iar învățarea unei meserii presupune reguli. Tensiunea apare când executarea indicațiilor ajunge să ocupe aproape tot spațiul alegerii personale. Autorul descrie anii în care alții decideau hainele, tunsoarea, cântecele și întâlnirile cu presa, iar el devenea tot mai priceput să corespundă imaginii cerute.
O viață mică, aleasă în mod deliberat
După ieșirea din Menudo și terminarea liceului, siguranța de pe scenă nu se transformă automat în siguranță asupra viitorului. În amintirile sale, întoarcerea în Puerto Rico aduce și bucuria de a fi adolescent, și confuzie. În ianuarie 1990, la optsprezece ani, se mută la New York.
La început stă la prieteni, apoi își găsește apartamentul din Long Island City. Ar fi putut alege mai mult lux, dar povestește că își dorea altceva: să hotărască singur cum arată o zi. Filmul, plimbarea și pictura nu sunt prezentate ca o metodă de productivitate. Valoarea lor stă tocmai în faptul că nu trebuie să producă imediat un rezultat public.
Perioada nu este nici o dispariție completă din lumea celebrității. În weekenduri, participă la întâlniri plătite cu admiratorii, la un magazin de discuri. Detaliul contează: viața obișnuită pe care o caută coexistă cu veniturile și legăturile făcute înainte. Nu citim o rețetă de independență pe care oricine o poate reproduce în aceleași condiții.
Întoarcerea nu șterge îndoiala
În cele nouă luni petrecute la New York, ia în calcul inclusiv studiul informaticii. Mama îl încurajează să revină la spectacol, dar conversația nu îl convinge pe loc. Abia o vizită în Mexic aduce o ocazie concretă: prietene din lumea teatrului îi propun să înlocuiască un actor într-o comedie muzicală.
Acceptă și are o săptămână pentru pregătire. Tocmai disciplina dobândită în Menudo îl ajută să învețe repede. Experiența pe care o privise cu sentimente amestecate păstrează, așadar, și lucruri folositoare. A-și regăsi direcția nu înseamnă să declare inutil tot ce a trăit înainte.
Aceste pagini pot fi citite cu o întrebare modestă: dintre lucrurile pe care le fac bine, pe care le mai aleg cu adevărat? Autobiografia nu promite că o pauză rezolvă orice neliniște. Arată, în povestea unui om anume, cât de diferite pot fi reușita într-un rol și libertatea de a decide dacă vrei să-l continui.
Cartea „Dansând cu viața” de Ricky Martin, poate fi comandată pe Bestseller.ro și Bestseller.md.
Repere pentru context
Penguin Random House: Me de Ricky Martin — prezentarea editorială a autobiografiei publicate în engleză; titlul original este indicat și în ediția românească.