Pollyanna: jocul bucuriei nu înseamnă să ignori tristețea

Mock-up: Pollyanna, ediția Bestseller

Înainte să fie un îndemn la optimism, jocul Pollyannei începe cu o dezamăgire foarte concretă. Fetița își dorește o păpușă. În pachetul așteptat găsește însă niște cârje. Între ceea ce spera și ceea ce primește se deschide o distanță pe care orice cititor o poate înțelege, indiferent de vârstă.

De aici putem începe să recitim „Pollyanna. Jocul bucuriei” de Eleanor H. Porter, fără să-i cerem eroinei să fie veselă în fiecare clipă. Romanul îi dă atât puterea de a-i încuraja pe ceilalți, cât și dreptul de a ajunge într-un moment greu. Articolul discută și o încercare din a doua parte a poveștii, fără a dezvălui deznodământul.

Un joc învățat, nu o dispoziție fără fisură

Când Pollyanna îi explică lui Nancy cum a început jocul, recunoaște că nici ea nu a înțeles imediat de ce s-ar putea bucura cineva primind cârje în locul unei păpuși. Tatăl ei a ajutat-o să găsească un răspuns: se putea bucura că nu avea nevoie de ele. De atunci, jocul însemna căutarea unui lucru bun într-o împrejurare neplăcută.

E important că povestirea păstrează dezamăgirea inițială. Pollyanna și-a dorit cu adevărat altceva. Bucuria nu apare din faptul că păpușa nu mai contează, ci dintr-o încercare de a privi și altă parte a situației. Jocul are o istorie de familie, o voce care l-a explicat și un copil care a trebuit să îl învețe.

Nancy pune întrebarea pe care o poate avea cititorul

Nancy nu primește explicația cu admirație automată. La început, ideea i se pare absurdă: cum ar putea fi îmbucurător un dar atât de nepotrivit? Reacția ei ține scena aproape de experiența obișnuită. Când ceva ne dezamăgește, un îndemn rapid la mulțumire poate suna ca și cum cineva nu ne-a ascultat.

Pollyanna continuă să explice, iar dialogul face loc celor două perspective. Tocmai de aceea merită citit cu voce tare, în familie sau într-un club de lectură. Ne putem întreba cu cine ținem la început și dacă ne schimbăm părerea până la capăt. Nancy nu devine un personaj mai puțin cald pentru că are îndoieli; ea este una dintre persoanele care îi poartă de grijă fetiței.

Schimbarea se vede în lucruri mici, făcute împreună

Pe măsură ce Pollyanna îi cunoaște pe cei din jur, jocul ei intră în conversațiile lor. Un exemplu este doamna Snow, care trăiește de multă vreme cu o boală ce o ține la pat. Mai târziu aflăm de la fiica ei că în odaie se deschid ferestrele, apar fire de lână colorată, iar doamna Snow lucrează veste și pulovere pentru bolnavii din spital.

Scena merită urmărită prin aceste gesturi, nu transformată într-o rețetă. Romanul arată un personaj care găsește o activitate și un fel de a fi util altora. Nu spune că boala a dispărut. Vizitele, atenția și prismele care aduc lumină în cameră fac parte din relația construită cu Pollyanna, iar povestea capătă căldură tocmai prin asemenea detalii.

Când chiar Pollyanna nu mai poate juca

În partea a doua, după un accident, Pollyanna se confruntă cu perspectiva de a nu mai putea merge. Este înspăimântată, plânge și se gândește la școală, la vizite și la drumurile pe care le făcea. Într-o asemenea clipă, felul ei obișnuit de a găsi o mulțumire nu îi mai este la îndemână.

Nancy încearcă să-i amintească ce le spunea altora. Fetița răspunde însă că este altceva să oferi un asemenea sfat și altceva să treci tu prin încercare. Această împotrivire este una dintre scenele care complică frumos cartea. Pollyanna nu este pedepsită de poveste pentru că suferă și nici nu devine, prin tristețe, o versiune mai puțin autentică a ei.

Ajutorul începe să circule și în sens invers

Oamenii pe care Pollyanna i-a cunoscut vin acum la casa Harrington. Îi povestesc mătușii cât de mult a contat fetița pentru ei și o roagă să-i transmită asta. Milly Snow încearcă să explice, cu emoție și cuvinte uneori încurcate, ce s-a schimbat în viața ei și a mamei.

Acum ceilalți caută o cale de a ajunge la Pollyanna. O ascultă, se gândesc la ea și îi arată că relațiile construite nu au dispărut odată cu posibilitatea de a cutreiera orașul. Putem citi aceste vizite ca pe o formă de reciprocitate: persoana care îi încuraja pe toți nu trebuie să ducă singură fiecare zi grea.

O conversație mai bună decât obligația de a zâmbi

După lectură, în loc să întrebăm doar dacă jocul funcționează, putem întreba când îi este ușor eroinei să-l joace și când are nevoie de sprijin. Ce face Nancy bine? Ce află mătușa Polly din vizitele celor care vin să vorbească despre nepoata ei?

Citită astfel, cartea lasă loc și bucuriei, și tristeții. Gesturile de recunoștință pot conta fără să înlocuiască îngrijirea sau să grăbească suferința cuiva. Iar Pollyanna rămâne memorabilă tocmai fiindcă, dincolo de jocul ei, este un copil care oferă afecțiune și are nevoie să o primească.

Cartea „Pollyanna. Jocul bucuriei” de Eleanor H. Porter, poate fi comandată pe Bestseller.ro și Bestseller.md.

Postarea urmatoare Postarea anterioara

Suport clienți

info@bestseller.ro

Compara produse

Trebuie să mai adaugi cel puțin un produs pentru a compara produse.

A fost adăugat în wishlist!

A fost șters din wishlist!