Livrare Gratis la comezi peste 120 RON
Mai Multe Vizualizări
După succesul Volumului I și II „Dor de dor de tine” ce a devenit Bestseller Național cu peste 12,000 de exemplare vândute în doar câteva luni, poetul Constantin Romulus Preda ne bucură cu Volumul III, dăruindu-ne o poezie fascinantă, seducătoare și generatoare de răspunsuri pentru fiecare dintre noi.
Pentru comenzi în Republica Moldova și peste hotare accesați www.bestseller.md!
Dorul este rana ce-și vindecă singură durerea. Doar prin dor ne putem întoarce către noi, putem iubi, putem zbura dincolo de granițele acestei lumi. Dorul trebuie să fie destinația bătăilor inimii. Când ți-e dor, dacă închizi ochii, devii tu însuți o bătaie de inimă în lipsa inimii.
„Constantin Romulus Preda este un poet neintrat în tipare, în convenții, apărându-și libertatea de a fi deosebit.” — România literară
„Un poet de mâine, care inventează azi poezia.” — Nicolae Dabija
Fragmente din „Dor de dor de tine”, Volumul 1 și 2 de Constantin Romulus Preda
obiceiurile inimii?
pierderile și regăsirile
de tine
poate m-aui uitat
poate n-ai știut
poate a fost luni
poate te-a durut
poate a plouat
poate am uitat
cum să mai visez
de când ai plecat
tu nu știi că
moleculele din sângele meu
au luat forma inimii tale
dorul de tine
mă face să mă întorc
în inima ta
și să ascult
cum se trăiește fără
mine
nu mi-ai mai scris
am așteptat să se schimbe soarele
să plângă un fluture
un piersic sălbatic
sau măcar cocoșul pământului
am privit în fântână
până mi-a trecut setea de tine
doar clopotul inimii mele bătea
din adâncul fântânii
a tine
ne-am putea vedea la noapte
să-ți
pictez
stele
pe
spate!
de-atâta tu
se trece luna
ți trec și eu
în urma ei
întotdeauna
să mă consum
de tot
de tine
să uit că te-am iubit
când s-au legat în cer
destine
spune-mi
dragostea mea
dacă te uit
tu mă vei uita?
unde se duc fluturii?
când nu mai zbor?
unde să te caut
cum să te implor
să mai pleci o dată
să mă părăsești
să-ți întorc plecarea
când tu nu mai ești?
să mă strigi străină
să-mi blestemi chemarea
cine-a fost de vină
zborul sau uitarea?
nimic tulburător
decât buzele noastre
rostind cuvântul dor

ți-am simțit lipsa
până am început
să-mi lipsesc
și eu
am pornit pe urmele lunii
și traversând calea lactee
mi te-ai ivit în vid femeie
nu am știut nici ce să-ți spun
nici cum să te privesc
ți se zbătea lumina pe trupul îngeresc
am înțeles atunci
că tu ești miez de stea
am strălucit a tine și-ai dvenit a mea
iubindu-te
am ajuns
la marginea lumii
de aici
se vede cel mai bine
lipsa ta

uită-mă
dar nu-mi da pace
ține-mi inima pe ace
n-ai tu ideee
ce dor de tine
mi se va face
până mâine
o să-ți repet
în gând
numele
până vor începe
să-i ardă
l
i
t
e
r
e
l
e
te-aș chema
să-mi stai sub pleoape
să te-ntinzi așa pe spate
să îmi cazi goală-n privire
să-nchid ochii în neștire
te-aș lăsa să-mi cazi în
suflet
cum cade din cer un
tunet
să tresar și să mă tem
să te-alung și să te chem
ca pe-o rugă
ca pe-un semn
lacrimă de untdelemn
e-atâta poezie
în ochii tăi femeie
aș răsuci în gol mereu aceeași cheie
pân-aș deschide cerul
să ies din sinea mea
să fiu eu poezia
ce arde-n urma ta
poartă-mă în inimă
ca pe-un cuvânt
nicicând rostit
să mă găsești
când din lumină
te voi chema
la infinit
nu te teme
scrie-mă
în poeme
spune-mă
să-ți rămân
în gând
ca o mirare
tu
iubire
miez de soare
n-am iubire poezie
să-ți descriu
ce-mi ești tu mie
n-am iubire dor cât ține
dragostea mea pentru tine
mai ții minte vara-n care
ți-am dus dorul pân’ la soare
și am ars cu tot cu zbor
fost-am noi cenuși de dor?
te voi suna
într-o zi
de la un telefon public
să-ți aduc aminte
că nu pot trăi fără tine
tu
îmi bați încet
în piept
la granița clipei
încă te aștept
uită-te și uită-mă
să nu strigi
doar plânge-mă
să mă cauți
pierde-mă
iartă-te și iartă-mă
să mă chemi
mai cheamă-mă
să-ți lipsesc
doar uită-mă
tu pierdută
eu pierdut
ne găsim într-un sărut
și uităm că ne-am gasit
stăm cu dorul răsucit
și ne tot uităm la noi
cum ne împărțim la doi

Despre autorul Constantin Romulus Preda
Constantin Romulus Preda este un tânăr poet din Craiova. Laureat al Premiului de debut al Festivalului Internațional „Mihai Eminescu” (Ediția I, septembrie 2013), a fost remarcat de Justo Jorge Padrón, unul dintre poeții importanți participanți la Congresul Mondial de Poezie de la Craiova.
Până în prezent, a publicat opt cărți de versuri: „Mii de baionete îmi decorează inima” (2013), „Iubirea noastră înflorește dincolo de stele” (2013), „Cap sau pajură, sabie sau inel de logodnă” (2015), „Martirul Garoafei” (2015), „Te iubesc aproape orb” (2018), „Te iubesc, nu mai am margini” (2018), „M-am iubit cu o femeie-piersică până s-a copt luna” (2019). Cartea „Dor de dor de tine” a devenit Bestseller Național cu peste 3000 de exemplare vândute în trei luni de la lansare. Poezia sa este fascinantă, seducătoare, irezistibilă și generatoare de răspunsuri pentru fiecare dintre noi.
Urmărește autorul pe Instagram: @costipreda
Tipul coperții | Moale |
---|---|
Editura | Bestseller |
Anul apariției | 2019-2020 |
ISBN | 9789975334990 |
Dimensiuni | 13 x 20 cm |