Copilăria la români (1850–2050). Istorie și prognoză

  Adrian Majuru, cunoscut istoric specializat în istoria Bucureștiului, dar și antropograf și publicist, sondează în acest volum tema copilăriei, puțin studiată în spațiul românesc. Cu ajutorul unei varietăți uimitoare de surse – documente de arhivă, manuscrise inedite, articole de presă, lucrări de specialitate, interviuri etc. –, autorul reușește să descrie universul copiilor din țara noastră începând de la 1850 până în prezent și chiar să propună o prognoză pentru următoarele trei decenii.

  Sunt analizate principalele probleme legate de educație, școlarizare, legislație privitoare la copii, jocuri și jucării, igienă școlară, mobilier în școli, vârsta ideală a școlarizării, manuale și materii, pedepse aplicate elevilor. Alte capitole sunt dedicate situației grădinițelor de copii, a școlilor gimnaziale, a colegiilor și liceelor, a școlilor particulare. Teme importante abordate sunt, de asemenea, paternitatea și legitimitatea, dreptul la familie, emanciparea, protecția mamei și a copilului, dreptul la educație, logodna și căsătoria, delincvența juvenilă, violența împotriva copiilor și a tinerilor, familia și societatea, opțiunile de carieră ale tinerilor  sub presiunea societății.

  Cu ajutorul a două studii de caz, autorul prezintă problemele caracteristice vârstei copilăriei în medii precum familia domnitoare (educația și formarea intelectuală a tânărului principe Carol, viitorul rege Carol al II-lea) și într-o familie din clasa de mijloc (relația dintre profesorul Francisc Iosif Rainer și fiica lui, Sofia, o tânără plecată la studii în Anglia și ruptura dintre aceasta și părinți în momentul căsătoriei fără acordul lor, împotriva tradiției acelei epoci).

  Un capitol aparte descrie aspecte pedagogice din timpul regimului comunist și problemele specifice ale sistemului de învățământ și ale societății de după 1989.